Ochii vad, urechile aud, degetele simt, totul e clar, e scris, in luna, in stele, in declaratii, in vorbe, in soapte, ti-e jurat, esti unic, de neuitat, ireal, dai totul si totusi… ceva, o umbra a indoielii, nematerializata, te invaluie, te acopera intr-o carapace invizibila.

        Ai certitudini si indoieli, razi si plangi, euforia te urca la cer si apoi cazi rapid in eternul infern. Lucifer rade, sub valuri de foc, de iubirea ce moare, ce in cateva zile intr-o vapaie dispare…
        Ai vrea sa o crezi, e a ta, la picioare, chiar o faci, esti beat de fericire, intr-o clipa urci la cer si plimbi ca nebunul o torta arzanda, spre ingeri, disperi… Ea te iubeste, esti unicul, dar, vorbele ei, soaptele, in clipe dispar; nu poti fi al ei, va pleca, clar. Iubirea utopica e moarta in jar…
        Te minte cu adevaruri, te doare si simti, si ce e mai rau, o rogi din suflet: “sa nu ma minti”. Dar zi dupa zi si clipa de clipa instinctul tau tipa si strangi des din dinti: “off, off, iubito, stiu ca ca minti…”. Te doare si injuri, de demoni si sfinti.
         Ea neaga, refuza, se zbate cu tine: “esti unic, te vreau, fii alaturi de mine”. Dar totul e praf, catre stele se indreapta, in sufletul ei pe altul asteapta… Simti, da, ca in basmele vechi, ca ziua il respinge si noaptea il doreste, ii striga ca nu apoi il iubeste. Minciuna te invaluie, adormi si visele dor, adevarul doare: femeia ta e moarta, ucisa de amor.
         Si vraja dispare, magia s-a dus, iubirea strigata aproape 4 ani brusc a apus… Te prinde dimineata, mai singur ca ieri, ai vrea sa o vezi, iertare sa-i ceri… Paianjenii plang sufletul tau, nici ea nu-i de vina, asa e in amor. Nu-i pasa de tine, cu altul dispare, si-ar vrea, de se poate, sa-ti ceara iertare…
         Iarta-ma iubito, te iert si eu pe tine, de maine e gata, iubirea nu tine…